Tactici Zaglebie - Steaua 0-1

De mult nu am mai văzut jocul Stelei atât de bine pus la punct. Un joc italian, în care Hagi a surprins cu organizarea riguroasă, contrazicând astfel pe cei care spuneau că "Regele" este adeptul unui joc foarte ofensiv. Din start, antrenorul roş-albaştrilor a venit cu două mutări surprinzătoare, chiar trei. Odată cu plecarea lui Boştină pe ultima sută de metri, tehnicianul stelist a recurs la o soluţie de compromis, jucând cu Marius Croitoru pe banda stângă, variantă care a fost doar parţial eficace, observându-se de multe ori dificultatea cu care Croitoru centra, el nefiind un jucător de picior stâng.

A doua noutate a fost titularizarea lui Pawel Golanski pe postul de mijlocaş dreapta, polonezul nejucând deloc rău, anihilându-şi conaţionalii din echipa adversă cu brio. Ultima mutare, la care nimeni nu se aştepta, a fost alegerea lui Gheoghe Hagi de-al folosi pe Lovin în centrul terenului încă din minutul 1, explicaţia fiind una simplă, băcăuanul având mai multe meciuri jucate în Liga Campionilor decât toată echipa Zaglebie.

În teren, Steaua a fost stăpâna, cu un sistem 4-4-2 clasic, care în unele momente ale jocului se transforma într-un 4-2-3-1, Dică coborând de multe ori în linia mediană pentru a-şi lua mingi, lucru cauzat de lipsa unui coordonator de joc. Celălalt atacant, Neaga, a stat mereu în faţă şi a tras echipa după el, alergând mult şi îndemnându-şi colegii la pressing. Închizătorii, Lovin şi Rădoi au jucat impecabil, distrugând multe atacuri adverse încă din faza "incipientă", ba mai mult, cei doi au făcut uneori şi faza ofensivă, încercându-şi şuturile la poarta lui Vaclavik. Extremele Croitoru şi Nicoliţă au jucat în spiritul echipei, alergând foarte mult, pe final de meci acuzând o oboseală firească, Hagi substituindu-i cu alţi jucători mai proaspeţi.

Apărarea a fost perfectă, cum mi-era dor să o văd, cu un Dorin Goian în zile mari, omul meciului fără îndoială. Alături de el, Rada, un "stoper" de clasă, pe care Steaua îl căuta de mult. Marin, Golanski şi apoi, noul intrat Neşu au fost oamenii care au acoperit foarte bine flancurile dându-i siguranţă şi mai mare lui Cernea, care trebuie spus că a prins o zi mare şi că ne-a salvat de câteva goluri "ca şi făcute". În plus am sesizat tendinţa goalkeeper-ului stelist de a trimite mingi lungi spre vârfuri, exact cum declara Hagi că doreşte.

Faza golului a fost aparent una simplă. După ce Nicoliţă a bătut nereuşit câteva cornere, Dică se încăpăţâneză şi decide să execute el lovitura de colţ din minutul 56, cu noroc de această dată. Schema utilizată a fost aceeaşi: balonul este trimis în mijlocul careului, diferenţa fiind că decarul stelist imprimă o trectorie cu boltă, pe când Bănel prefera să trimită mai puţin înalt dar cu mai multă forţă; Dorin Goian vine din spate, de undeva de la marginea careului mare, profită de faptul că nu este marcat, îşi calculează tacticos paşii, sare cu o detentă impresionantă şi reuşeşte să trimită mingea în colţul din dreapta portarului, marcând astfel unicul gol al partidei.

Priviţi cu atenţie reluarea golului în flash şi veţi observa că doar un singur polonez încearcă să-i blocheze pe stelişti, plus portarul Vaclavik, în rest, toţi ceilalţi jucători de la Zaglebie se mişcă foarte puţin sau chiar deloc, asta în ciuda faptului că adversarii erau de două ori mai mulţi decât fotbaliştii noştri.



   Articol scris de Rãzvan Dobrea