Cine e mai sus?

Îmi aduc aminte şi acum. Ne aflam la peste 10 puncte de CFR. Unii încă mai sperau, alţii se gândeau doar la locul doi. Nu eram printre favoriţi. Da. Nu eram. Steaua - cea mai galonată echipă din România avea doar şanse teoretice la titlu. A veni returul şi odată cu el acea recuperare fabuloasă pe care nimeni, sau mă rog, aproape nimeni nu o aştepta. Am profitat de fiecare ocazie, de fiecare înfrângere sau egal al CFR-ului. Şi am ajuns acolo unde ne era locul. Pe prima treaptă. Nu a durat însă mult. Înfrângerea cu Dinamo a fost lovitura ce a dărâmat supremaţia Stelei.

Acum aşteptam o minune de la Cluj. Meciul cu Universitatea pe care CFR-ul îl avea de disputat în ultima etapă era singura noastră şansă la un titlu care părea mai pierdut mai mult decât oricând. Am fost acolo. Da. Am fost chiar în spatele porţii când s-a dictat penalty pentru CFR. Şi drept vă spun că la o aşa fază un alt arbitru dădea fault în atac. Practic piticul ăla care a căzut în careu a făcut-o cât se poate de intenţionat. Jucătorul Universităţii a vrut doar să joace mingea şi din inerţie a căzut peste cel de la CFR. 1-0. Au câştigat titlul. Nu a fost de ajuns nici măcar victoria cu 5-0 contra celor de la Buzău, care, săracii, încă sperau să scape de retrogradare (minune ce s-a întâmplat de altfel).

Asta este. Anul viitor o să fim campioni. Măcar dacă nu, să avem jucători care îşi vor da sufletul pentru Steaua, nu nişte blegi care nu sunt în stare să lege două pase sau să fugă doi metri. Mă opresc aici.
Forzza Steaua!

   Articol scris de Andrei Hasna